oameni.

oamenii aleargă după orice şi după nimic în acelaşi timp. până când, la un moment dat, îşi dau seama ce contează cu adevărat şi încep să urmărească doar ceva-ul, iar orice altceva trece în plan secundar. cât de fain ar fi ca nici unul din ei, în momentul revelaţiei, să nu regrete că a alergat prea mult după ceva ce nu contează...

bilanţ.

fiecare din noi în unele momente trage o linie să vadă unde a ajuns. pe unul din talerele balanţei punem tot ce am făcut. pe altul punem întrebările: "cum ar fi fost dacă aş fi făcut şi..."
şi neîmplinirea e dată de numărul de întrebari.

oameni.

mari şi mici. prea multora dintre oamenii mici le e teamă de oamenii mari; pentru ca oamenii mari pot şterge pe jos oricând cu cei mici, uneori doar pentru că pot; asta am văzut majoritatea dintre noi, aşa că asta am învăţat. eu văd în oamenii mari modele, îndrumători, sfătuitori şi multe altele.
care e normalitatea?

naiv.

oamenii sunt nevinovaţi. până la proba contrarie. pe care nici măcar nu trebuie să o cauţi; ţi-o oferă singuri mai devreme sau mai târziu.