miercuri, 10 decembrie 2008

oameni.

oamenii îşi caută jumătatea. fie că îşi dau seama, fie că nu. ştiţi voi, fiinţa aceea care îi cunoaşte mai bine decât oricare alta, fără care aerul nu este suficient şi viaţa nu are gust. unii o găsesc; şi vulnerabilitatea dată de faptul că acea fiinţă îi înţelege mai bine decât oricine îi face să fugă. repede.

stupid.

vineri, 5 decembrie 2008

ceilalţi oameni.

ceilalţi oameni au o părere despre mine. cei care mă ştiu, măcar din vedere; o părere cel puţin minimă. dar nu-mi fac ei cafeaua de dimineaţă, nu-mi calcă halatul pe care-l port la servici, nu-mi pregătesc cina, nu-mi fac patul seara şamd. cât de importantă pentru tine e părerea celorlalţi despre tine?

marți, 18 noiembrie 2008

oameni.

oamenii aleargă după orice şi după nimic în acelaşi timp. până când, la un moment dat, îşi dau seama ce contează cu adevărat şi încep să urmărească doar ceva-ul, iar orice altceva trece în plan secundar. cât de fain ar fi ca nici unul din ei, în momentul revelaţiei, să nu regrete că a alergat prea mult după ceva ce nu contează...

luni, 17 noiembrie 2008

bilanţ.

fiecare din noi în unele momente trage o linie să vadă unde a ajuns. pe unul din talerele balanţei punem tot ce am făcut. pe altul punem întrebările: "cum ar fi fost dacă aş fi făcut şi..."
şi neîmplinirea e dată de numărul de întrebari.

duminică, 2 noiembrie 2008

oameni.

mari şi mici. prea multora dintre oamenii mici le e teamă de oamenii mari; pentru ca oamenii mari pot şterge pe jos oricând cu cei mici, uneori doar pentru că pot; asta am văzut majoritatea dintre noi, aşa că asta am învăţat. eu văd în oamenii mari modele, îndrumători, sfătuitori şi multe altele.
care e normalitatea?

sâmbătă, 1 noiembrie 2008

naiv.

oamenii sunt nevinovaţi. până la proba contrarie. pe care nici măcar nu trebuie să o cauţi; ţi-o oferă singuri mai devreme sau mai târziu.

vineri, 31 octombrie 2008

răbdare.

sunt unii oameni care se stresează in fiecare secundă pentru probleme a căror rezolvare nu depinde deloc de ei sau pentru probleme pentru care nu au soluţie în acel moment. nu-i înţeleg.

luni, 6 octombrie 2008

prieteni.

prieteni sunt şi acei oameni cu care ai împărţit vreodată ceva şi nu a avut niciunul nimic de pierdut.

duminică, 5 octombrie 2008

părinţi.

faptul că părinţii sunt părinţi nu înseamnă în mod obligatoriu că sunt experţi în binele copiilor pe care îi cresc. înseamnă doar că le sunt părinţi.

miercuri, 1 octombrie 2008

oameni.

îmi plac mult oamenii. cred că cel mai mult imi plac cei care "au coloană vertebrală". dar faptul că acei oameni au coloană vertebrală este un efect; un efect al acumulării de multă experienţă de viaţă, iar asta înseamnă in primul rând că acei oameni au facut multe multe greşeli şi au învăţat ceva din ele.

ştii ce e in primul rând extraordinar la acei oameni? este faptul că li s-a dat ocazia să greşească şi astfel să înveţe. a greşi este mult mai mult decât un drept; este o obligaţie, cu condiţia de a învăţa ceva din greşeli.

oameni.

"fiecare om e deosebit, special". asta nu e decât un mod de a spune că nimeni nu este.

marți, 30 septembrie 2008

oameni.

fiecare din noi are dreptul să-şi facă singur greşelile şi nimeni nu are nici cel mai mic drept să ne oblige să învăţăm din greşelile altcuiva.

nu avem dreptul să ne repetăm greşelile.

oameni.

unii din cei mai importanţi oameni din viaţa oricui sunt părinţii. ne-au adus pe lume, ne-au crescut, au făcut tot ce au ştiut sa să ne ofere cea mai bună şansă în viaţă.

dar nu i-am ales. cel puţin eu nu i-am ales pe ai mei.

am sa-mi aleg soţia şi am să aleg să fiu şi tată.

ca şi părere personală, copiii nu au nici o obligaţie faţă de parinţi; pentru că nu i-au ales. în schimb vor avea obligaţii şi responsabilităţi şi datorii faţă de copiii pe care vor alege să-i aducă pe lume; şi, bineînţeles, faţă de partenerul de viaţă.

duminică, 28 septembrie 2008

acasă/târg.

care e reţeta pentru cele mai mari dezamăgiri? hai că ştii, e simplu: cele mai mari aşteptări. niciodată nimeni nu o să primească tot ceea ce aşteaptă să primească, aşa că oricât ar primi, tot o să fie dezamăgit.
ca şi exerciţiu, propun o reţetă în care să nu aştepţi niciodată nimic. eu personal foarte des am sentimentul că primesc TOTUL.

sâmbătă, 27 septembrie 2008

oameni.

oameni pe care nu-i cunosc. sunt mulţi. pe unii din ei, chiar dacă nu îi cunosc, cred că îi urăsc. nu mi-au făcut nimic, dar au murdărit mica parte din univers în care trăiesc.

joi, 18 septembrie 2008

eroi.

oare vreodată lumea sau vreo prinţesă, înainte, în timp ce sau după ce a fost salvată, s-a întrebat cine-i salvează pe eroi?

alţi eroi.

alţi eroi aleg să facă fapte bune în fiecare zi, dar uneori din varii motive banale, cum ar fi lipsa de timp sau nevoia de a face ceva şi pentru ei, la un moment dat aleg să nu facă o faptă bună; uneori fac aceeaşi faptă bună de zeci de ori până când la un moment dat o singură dată nu o mai fac. şi în acel moment sunt catalogaţi drept monştri.

chiar, de câte ori merită cineva să fie salvat?

duminică, 14 septembrie 2008

prieteni.

prieteni sunt şi acei oameni care nu ţi-au cerut niciodată să minţi pentru ei decât în mod express.

miercuri, 10 septembrie 2008

eroi.

pe eroi nu-i iubeşte nimeni. niciodată.
sunt stele mult prea strălucitoare care atrag irezistibil lumea doar atunci când e în primejdie sau doar prinţesele doar atunci când sunt încuiate în turn sau încolţite de monştri. în restul timpului sunt oamenii obişnuiţi care ne înconjoară în fiecare zi şi nu sunt niciodată observaţi. dacă nu-şi fac datoria de eroi, care nici măcar nu e o datorie, e mai degrabă o faptă bună pe care ei aleg de obicei să o facă, atunci devin ei înşişi monştri. şi, cu cât mai intens stălucesc, cu atât mai repede sunt aruncaţi în uitare.

marți, 9 septembrie 2008

cunoaşte.

cunoaşte-te pe tine însuţi.
e imposibil.
tot ce pot să fac e să adun fragmente din imaginea mea reflectată pe cei din jurul meu şi să încerc să le combin într-o imagine de ansamblu.

luni, 8 septembrie 2008

invitaţie la a greşi.

oricât de convingător aş putea fi într-un discurs despre greşelile mele în speranţa că cel/cea căruia i le prezint va învăţa din ele, sunt şi mai convins că fiecare din noi trebuie să-şi facă propriile greşeli şi să înveţe singur din ele.

sâmbătă, 6 septembrie 2008

adevărul.

minciuninle aparent sunt bune. sunt într-adevăr bune, dar doar pentru aparenţe.

joi, 28 august 2008

scop.

orice are un scop. chiar şi greşelile. sau poate că în primul rând greşelile. scopul lor este să nu se repete.

miercuri, 20 august 2008

fără titlu.

trăim într-o societate, aşa că tot timpul îi comparăm pe unii indivizi cu alţii. uneori întâlnim pe cineva care ni se pare că este o fiinţă extraordinară; dar dacă persoana respectivă este o fiinţă absolut normală şi noi o vedem ca şi extraordinară doar prin comparaţie cu restul lumii? o vedem ca extraordinară raportat la un sistem de referinţă care este de fapt el anormal, greşit, distrus?

când a ajuns normalitatea ceva extraordinar?

marți, 12 august 2008

oameni.

ce înseamnă să fii om... poate că am stabilit; oricum discuţia e mult mai lungă decât acel fragment.
cum să faci să fii om? asta chiar e destul de simplu. nu trebuie decât să te pui în locul celuilalt. e mai dificil de făcut la grupa mică; pentru toţi ceilalţi nu cred că e o provocare atât de mare.

joi, 31 iulie 2008

prieteni.

sunt şi acei oameni care te plac tot timpul şi te suportă tot timpul, şi nu doar atunci când le convine.

marți, 29 iulie 2008

fragment.

............................
s m (18.07.2008 20:07:59): r
s m (18.07.2008 20:08:16): permite-mi sa-ti dau o idee: ce inseamna sa fii om?
s m (18.07.2008 20:08:23): raspunde din punctul tau de vedere
r (18.07.2008 20:08:24): helooooo
s m (18.07.2008 20:08:28): helooo
r (18.07.2008 20:08:38): ce faci, tu?
s m (18.07.2008 20:08:46): ba, fii
r (18.07.2008 20:09:33): inseamna multe sa fii om
r (18.07.2008 20:10:03): vrei sa dezvolt asta si sa o scriu pe blog? ar fi cel mai lung blog posibil...
s m (18.07.2008 20:12:17): blooog
r (18.07.2008 20:13:03): sa fii om inseamna sa te comporti cu ceilalti doar asa cum iti doresti tu sa se comporte ei cu tine
r (18.07.2008 20:13:31): si nu altfel
s m (18.07.2008 20:14:49): desi in unele cazuri ai voie sa incalci acest principiu
r (18.07.2008 20:15:13): exemplu (cu toate ca nu cred ca este vreunul)
r (18.07.2008 20:15:15): ?
s m (18.07.2008 20:15:25): de exemplu,nu-i poti cere asta unui soldat care poate omori atata timp cat o face in numele tarii
............................

vineri, 18 iulie 2008

prieteni.

fiecare din noi are prieteni; mai mulţi sau mai puţini, mai mult sau mai putin prieteni. şi, uneori, apelăm la prieteni să ne ajute, să ne asculte atunci când trecem printr-o perioadă mai dificilă emoţional. avem nevoie să ne asculte cineva ofurile.

e normal să ne folosim prietenii ca pe nişte coşuri de gunoi emoţionale?

sâmbătă, 5 iulie 2008

ideal.

ideal scriind, fiecare din noi visează la relaţia perfectă, la partenerul perfect. din nefericire cu toţii ştim însă că e o utopie şi că trebuie să ne mulţumim cu altceva. cu un compromis. mai mare sau mai mic, în funcţie de cât de "norocoşi" suntem fiecare.

deci în final fiecare alege cea mai bună variantă din mai multe compromisuri. se poate asta numi alegere măcar?

duminică, 29 iunie 2008

secunda următoare.

singura libertate pe care o avem cu adevărat sunt deciziile pe care le luăm. în rest suntem cu toţii prinşi în cele 24 de ore zilnice. aşa că luăm decizii care ne pot afecta tot viitorul, fără să avem nici cea mai vagă idee despre ce o să se întâmple în următoarea secundă.

provocarea? să ne ţinem de deciziile pe care le luam; să ne asumăm responsabilitatea pentru ele, pentru tot viitorul ce decurge din ele. trebuia să fie şi o parte dificilă, nu?

sâmbătă, 21 iunie 2008

cerere/ofertă.

atunci când iubeşti, oferi celuilalt iubirea ta. şi celălalt te va iubi poate.
contează cât oferi. dar şi mai mult contează cât poate celălalt să primească din iubirea ta.

ce-i prea mult strică.

duminică, 15 iunie 2008

opţiune.

prefer sa incerc ceva si sa vad cum e, decat sa nu incerc si sa raman cu intrebarea: "cum ar fi fost daca?"

marți, 10 iunie 2008

prieteni.

dar cred ca în primul rând prieteni sunt acei oameni care nu ne-au facut niciodată rău intenţionat. şi cărora nu le-am făcut nici noi niciodată rău intenţionat.

sâmbătă, 7 iunie 2008

prieteni.

prieteni sunt şi acei oameni care ne ajută, dacă pot, cu mai orice le cerem, fără să ne pună prea multe întrebări. bineînţeles că nu o să le cerem să lupte pentru noi în bătălii imposibile sau în bătălii în care noi nu prea avem chef să luptăm! sau bătălii de care ne e teamă...

joi, 5 iunie 2008

prieteni.

sunt şi acele persoane care, pe lângă tot ce ştii tu că fac, îţi spun ce nu vrei să auzi sau refuzi să crezi că ar putea fi posibil. sau asta se încadrează la "mai mult decât prieteni"?

vineri, 30 mai 2008

oameni.

oamenii, fiinţe fascinante de altfel, sunt atât de obişnuiţi cu mizeria zilnică, sunt atât de obişnuiţi să şteargă cineva cu ei pe jos în fiecare zi, sunt atât de obişnuiţi să se târască de pe o zi pe alta încât, dacă fericirea în persoană ar apărea lângă ei şi li s-ar oferi întru totul, subconştientul lor mult prea obişnuit să fie călcat în picioare ar refuza cu orice chip să accepte posibilitatea fericirii. ar respinge fericirea, considerând-o, într-un sistem de referinţă distrus din toate punctele de vedere, un coşmar. un fel de prea frumos ca să poată fi adevărat.

eliberează-ţi mintea.

sâmbătă, 24 mai 2008

detalii.

contează să faci ce trebuie. e important. dar uneori e mai important să nu faci ce nu trebuie!
e important ca, la sfârşitul zilei, la sfârşitul fiecărei zile, când faci rezumatul, să nu ai nimic să-ţi reproşezi.
contează să te simţi bine in pielea ta!


e atât de uşor să spui NU!

joi, 22 mai 2008

dependent.

îl iubeşti pe celălalt? îl adori? vrei să îl pui pe un piedestal şi astfel să îl protejezi de lumea care te înconjoară?

e greşit!

fiecare trebuie să se poata descurca singur. în orice situaţie! îl iubeşti pe celălalt? NU îl fă dependent de tine.

precaut.

ce-mi plac mie căţeii care traversează strada doar pe trecerea de pietoni şi doar când semaforul e pe verde. fac o dovadă de inteligenaţă ceva mai ridicată decât părinţii care traversează prin locuri nepermise pe străzi mari şi aglomerate, cu copii în braţe!

marți, 20 mai 2008

live.

"va cânta live!"
de ce ar trebui să fiu impresionat de o reclamă de genul acesta? normalitatea e ca un artist, atunci când susţine o reprezentaţie, orice fel de reprezentaţie, să cânte live. dacă are nevoie de o reclamă în care să se specifice LIVE...

faină ar fi o reclamă la RATB: toţi şoferii noştri au permis de conducere! E cam acelaşi lucru...

oameni pe care i-am stiut.

nu am neaparat ceva impotriva motoarelor. daca as avea ceva impotriva motoarelor, ar trebui sa am si ceva impotriva bordurilor, pentru ca un coleg de-al meu de generala a cazut pe o bordura, ceva impotriva masinilor, pentru ca un coleg de-al meu de liceu a cazut dintr-o masina, ceva impotriva elicopterelor, pentru ca alt coleg de liceu a cazut cu elicopterul; iar acum sunt in drum spre inmormantarea unui coleg de facultate care a facut accident cu un motor.

mi-i amintesc pe toti zambind. :)

luni, 19 mai 2008

weekend.

am fost la sfârşit de săptămână într-o mică excursie. mi-am amintit că există greieri şi broscuţe :)

sâmbătă, 17 mai 2008

cu trenul.

odată, în tren, plictisit de statul pe banchetă în compartiment, am ieşit pe hol. a trecut naşul să vadă biletele. peste vreo 10 minute îl văd pe naş la celălalt capăt al vagonului, venind înapoi; cu un teanc de ziare pe braţ. "las-o-ncolo, îmi zic! dacă şi naşu' s-a apucat de vândut ziare.... ". dar nu le vindea; LE OFEREA călătorilor. parcă era GÂNDUL!

joi, 15 mai 2008

banal.

da, chiar scriu despre banalităţi în blogul ăsta. aveţi chef de filosofie? cioran e o opţiune bună am auzit!
şi ştiţi ce? de dimineaţă de când vă treziţi până seara când vă ia somnul, suntem înconjuraţi de banalităţi! şi chiar şi noaptea când dormim. începând de la cafeaua de dimineaţă şi până la periuţa de dinţi dinainte de somn. ca sa nu mai zic de pijama
so. deschideţi ochii. priviţi lumea din jur. şi, ca şi exerciţiu, încercaţi să descoperiţi frumuseţea banalităţilor din jur.
şi s-ar putea să descoperiţi că tot ce vă înconjoară şi luaţi de bun, de firesc, poate că nu e chiar aşa!

cuvinte.

limbajul scris/vorbit e mult prea limitat! serios! de cate ori nu v-aţi încurcat în cuvinte? dar v-a salvat tonul vocii, expresia feţei; celălalt a trecut de cuvinte şi a înţeles.

stress.

oameni stresanţi sunt peste tot. din fericire pentru mine nu am timp să-mi încarc psihicul cu probleme pe care ei nu vor să şi le rezolve!

melodie.

If you go away on this summer's day,
Then you might as well take the sun away
All the birds that flew in the summer sky
When our love was new and our hearts were high
And the day was young and the nights were long
And the moon stood still for the night bird's song
If you go away, if you go away, if you go away.


But if you stay, I'll make you a day
Like no day has been, or will be again
We'll sail on the sun, we'll ride on the rain
And talk to the trees and worship the wind
But if you go, I'll understand
Leave me just enough love to fill up my hand
If you go away, if you go away, if you go away.


If you go away, as I know you will
You must tell the world to stop turning
Till you return again, if you ever do,
For what good is love without loving you?
Can I tell you now, as you turn to go
I'll be dying slowly till the next hello
If you go away, if you go away, if you go away.


But if you stay, I'll make you a night
Like no night has been, or will be again
I'll sail on your smile, I'll ride on your touch
I'll talk to your eyes that I love so much
But if you go, I won't cry
Though the good is gone from the word goodbye
If you go away, if you go away, if you go away.


If you go away, as I know you must
There is nothing left in this world to trust
Just an empty room, full of empty space
Like the empty look I see on your face
I'd have been the shadow of your shadow
If you might have kept me by your side
If you go away, if you go away, if you go away.



e cântată, printre alţii, de Emiliana Torrini şi de Patricia Kaas. mie îmi place mai mult interpretarea Emilianei. cred că din cauză că pare mult mai afectată. chiar îmi dă impresia că în timp ce cântă i se întâmplă totul

piedici.

sunt singura persoană care mă poate opri să fac ceea ce îmi doresc! valabil pentru fiecare din noi, de altfel.

vineri, 2 mai 2008

sensibil.

oare?
mi-a zis cineva că o fată îşi doreşte de la un băiat să fie sensibil. adică să fie sensibil la ea, să observe şi să intuiască tot ce simte ea, să ştie să o citească. dar dacă vine vorba de a o apăra, să fie în stare să facă şi asta.
eu personal nu cred că vorbea de sensibilitate ci de atenţie. semantică....