sâmbătă, 6 septembrie 2008

adevărul.

minciuninle aparent sunt bune. sunt într-adevăr bune, dar doar pentru aparenţe.

7 comentarii:

Anonim spunea...

Minciunile in general nu sunt bune... eu cred ca mai bine un adevar dureros decat o minciuna frumoasa...
Minciunile ies intotdeauna la iveala mai devreme sau mai tarziu si atunci minciuna frumoasa se transforma intr-una extrem de dureroasa... si nu va fi niciodata "doar pentru aparenta"...

Anonim spunea...

si eu ma declar PRO adevar. cred ca e vital sa spui mereu adevarul, si uneori transant (chiar daca dureros sau dur) pentru a nu lasa loc interpretarilor care uneori sunt la fel de neplacute ca si minciunile. face parte dintre principiile mele de viata sa fiu cat mai directa, mai concisa, fara ocolisuri si fara ornamente. adevarul este intotdeauna mai greu de rostit dar cel mai eficient pe termen lung!

Anonim spunea...

Pentru un om cu adevarat inteligent, a minti este o sfortare, pe care si-o impune penibil, minciuna contrazicand raporturile reale din lume, prea clare si tiranic impuse mintii inteligente.
Minciuna nu poate deveni adevar, fiindca i-a crescut puterea.

Anonim spunea...

Mark Twain spunea ca exista trei feluri de minciuni: minciuna propriu-zisa, minciunile sfinte si statisticile. Daca tot ne-am lansat in teoria dihotomiei adevar-minciuna, trebuie sa recunoastem ca o societate bazata numai pe adevar este o mare si frumoasa iluzie; la fel, sa nu ignoram minciunile care sunt asimilate politetii de zi cu zi (cati ii spunem vecinei care tocmai a nascut ca bebelusul nu numai ca nu este adorabil, dar seamana cu un mic purcel bubos?!) ...Adevarul si minciuna sunt complementare si unul fara celalalt nu pot exista.

Anonim spunea...

sunt de acord cu anonim...
este aproape imposibil sa nu minti pt ca chiar si atunci cand ascunzi ceva poate fi considerat ca ai mintit...
am putea incerca totusi sa spunem adevarul, mai ales in relatiile cu persoanele importante pt noi...

Delia spunea...

minciunele sunt bune cateodata...dar doar alea mici si inofensive.

Onutzza spunea...

Eu nu spun minciuni. Iar cand se intampla sa spun ceva ce stiu ca nu e adevarat, oricat de mica si nevinovata ar fi minciunica, tot am un sentiment de vinovatie. Chiar si in cazul minciunilor prin omisiune am acelasi sentiment.

Prefer sa spun adevarul in fata, sau daca nu se poate defel in anumite circumstante, sa il sugerez prin atitudine, prin mimica, gestica.

Pe de alta parte ma supara rau sa ma minta cineva. Si mai devreme sau mai tarziu am descoperit toate minciunile, si culmea, fara sa fi facut cel mai mic efort.